Anunțul făcut de Monica Anisie! Ce se va întâmplă cu elevii care nu vor purta mască de protecție

03 10. 2020, 10:29

Ministrul Educației Monica Anisie a făcut un anunț foarte important vis-a-vis de purtarea măștii în instituțiile de învățământ. Elevii care și-ar da masca jos ar putea fi sancționați.

Astfel că, oficialul susține faptul că în condițiile în care elevii își dau masca de protecție jos, la școală, riscă să li se scadă nota la purtare. Pentru această perioadă există un statut al elevilor cu obligații și un regulament. Despre aceste lucruri s-a vorbit în cursul zilei de ieri, vineri. Fiecare profesor trebuie să explice elevilor de ce este bine să fie purtată masca de protecție și de ce trebuie să aibă grijă la igienă.

„În primul şi primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare. Ştim că având un comportament neadecvat în spaţiul şcolii, din punctul ăsta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare.

Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unității de învățământ prevederi cu privire la sancționarea elevilor, de asemenea, în statutul elevului sunt prevăzute. Dacă vă uitați la noul regulament sunt prevederi și pentru această perioadă. Noi am dat ordin de ministru, cu un nou regulament de organizare și funcționare a unității de învățământ”, a spus Monica Anisie, Ministrul Educației, arată Antena 3.

Oamenii de știință avertizează: cât de ușor te poți infecta cu noul coronavirus

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Princeton, în timpul unei coversații se poate crea un flux de aer conic ca un jet, ce poate transporta picături infectate cu noul coronavirus chiar și pe parcursul a câtorva metri. Astfel, oamenii de știință subliniază că poți contracta virusul foarte ușor, chiar și în timpul unei conversații, scrie digi-world.tv.

Experții de la Univeristatea Princeton au descoperit că în timpul unei conversații se crează un flux de aer conic, care e asemănător unui jet ce poate transporta picături infectate cu noul coronavirus. ”Oamenii trebuie să recunoască că au un efect uimitor asupra celorlați.”, a declarat Howard Stone, unul dintre cercetătorii care a participat la acest studiu efectuat de specialiști.